Dunărea este în continuă scădere și în județul Teleorman, punând în pericol culturile și așa afectate de secetă. De aceea, autoritățile județene sunt în alertă și sunt pregătite să intervină, dacă situația o va impune. Se poate ajunge, dacă seceta severă va continua, chiar la raționalizarea apei în anumite localități, anunță oficialitățile.
Aproape 300 de localități din România sunt afectate, în acest moment, de seceta severă. Aici, alimentarea cu apă este restricționată, din cauza faptului că debitul celor mai multe lacuri de acumulare din țară a scăzut dramatic. Nici județul Teleorman nu face excepție, fluviul Dunărea fiind, de câteva zile, în continuă scădere, atât la Zimnicea cât și la Turnu Măgurele.
Din acest motiv, autoritățile sunt în alertă și sunt pregătite să acționeze dacă situația va degenera și mai mult.
Oficialitățile din Teleorman spun că nu exclud nici ideea raționalizării apei în anumite localități, dacă seceta va continua și în perioada următoare.
Totuși, meteorologii anunță că temperaturile vor mai scădea, de săptămâna viitoare, iar în acest weekend sunt și câteva șanse de ploaie în județul Teleorman.