La doar o zi de la tragedia în care o familie întreagă și-a găsit sfârșitul pe Drumul Morții, alte două accidente s-au petrecut astăzi, la un interval de doar câteva minute, pe șoselele din Teleorman. Trei oameni au fost grav răniți după ce un șofer a intrat pe contrasens și s-a ciocnit violent de un alt autoturism. Totul s-a întamplat la ieșirea din Alexandria spre Turnu Măgurele. Înainte cu doar câteva minute, un alt eveniment neplăcut a avut loc în zona PECO din Alexandria. O șoferiță nu a acordat prioritate unui taxi, iar impactul a fost iminent. Doi copii împreună cu cei doi șoferi implicați în accident se află acum pe patul de spital.
Scenele de groază s-au derulat în această dimineață pe drumul care face legătura între Alexandria și Turnu Măgurele. Un șofer care se îndrepta spre Turnu Măgurele a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, moment în care s-a izbit violent de o mașină care circula regulamentar din sens opus.
Un alt șofer, martor la accident, a sunat imediat la 112. La fața locului s-au deplasat echipele de intervenție care au preluat cele trei victime și le-au transportat ulterior la spitalul din Alexandria. Pe numele șoferului vinovat de accident a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cu nici 30 de minute înainte, un alt accident de circulație a avut loc la intersecția străzilor HCC cu Negru Vodă, din Alexandria. Totul s-a petrecut pe fondul neacordării de prioritate.
În urma coliziunii dintre un taxi și un autoturism, doi copii cu vârste de 3 și 14 ani, împreună cu cei doi șoferi, printre care și o femeie, au fost răniți și au ajuns la spital.
Potrivit autorităților, vinovată de accident a fost șoferița care nu a oprit la indicatorul Stop. Pe numele său, polițiștii alexăndreni au deschis un dosar pentru vătămare din culpă.