Consiliul Județean Teleorman scoate la licitație traseele de transport public de persoane. După o lungă perioadă de timp, în care aceste licitații erau făcute de Ministerului Transporturilor, acum, acestea au trecut în sarcina administrației județene. Firmele de transport care vor câștiga licitațiile, vor trebui să depună o garanție de bună execuție a serviciilor prestate.
Proiectul privind licitația traseelor de transport public județean a fost pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Județean Teleorman de astăzi și a fost votat de toți consilierii.
Adrian Florescu. vicepreședintele consiliului județean și inițiator al proiectului, spune că și-ar dori ca și condițiile de transport să se îmbunătățească.
Criteriile care permit participarea la aceste licitații nu sunt tocmai imposibil de îndeplinit. Transportatorii trebuie să asigure autovehicule dotate cu aer condiționat și care să nu fie mai vechi de 10 ani. De asemenea, firmele de transport sunt obligate să respecte orarul curselor și numărul de mașini și de locuri puse la dispoziția călătorilor.