Reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a fost unul dintre cele cinci proiecte de hotărâre care nu au fost adoptate în ședința de joi a Consiliului Județean Teleorman. De altfel, proiectul apare pe ordinea de zi a mai multor ședințe din ultimele luni, dar niciodată nu a reușit să treacă la vot.
Proiectul de hotărâre a fost pe ordinea de zi a fiecărei ședințe de Consiliu Județean de la începutul anului, dar niciodată nu a trecut, deși este în joc pierderea licenței de funcționare a centrelor din subordinea DGASPC. Grupul de consilieri județeni liberali au votat împotrivă, de fiecare dată.
Miza contrelor politice din Consiliul Județean, ar fi de fapt, funcția de director al instituției.
Măsura reorganizării DGASPC Teleorman a venit în urma unui control demarat de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, în urma scandalului legat de condițiile foarte proaste de la centrul de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi din comuna Olteni. Directorul DGASPC Teleorman, Florinel Dragomirescu, susține că deficiențele au fost remediate, dar lipsa licenței poate conduce la blocarea activității în toate centrele, inclusiv cel de la Olteni.
Mai mult, DGASPC Teleorman ar putea pierde finanțarea de la bugetul de stat, alocările de fonduri rămânând astfel în sarcina Consiliului Județean.