Sute de bilete sunt disponibile prin Casa de Pensii Teleorman pentru cei care vor să meargă, vara aceasta, în stațiunile balneoclimaterice din țară.
Pentru luna iulie, de exemplu, sunt disponibile peste 100 de bilete de tratament în mai multe stațiuni din țară. Teleormănenii au, însă, din ce în ce mai puține resurse financiare pentru a pleca în concediu, așa că rămân acasă și anul acesta. Câștigați sunt cei care au posibilitatea să își petreacă timpul liber la țară, bucurându-se, astfel, de cea mai ieftină variantă de concediu.
Aproape 2.200 de bilete de tratament sunt disponibile, în anul 2022, pentru teleormănenii care vor să își petreacă vacanța într-o stațiune balneoclimaterică. Doritorii pot alege hoteluri care se află în stațiuni precum Amara sau Olănești.
Cei mai mulți teleormăneni, mai ales pensionari, nu își mai permit, însă, demult să plece în concediu.
Dar pentru că o vacanță este oricând binevenită, mai ales în perioadele călduroase de vară, oamenii fac eforturi financiare pentru a se deconecta câteva zile.
Cei care doresc plece în această luna la tratament în stațiune balneoclimaterice mai au timp până mâine, 7 iulie, să se înscrie pentru redistribuirea biletelor alocate în această perioadă.