Afacerile unui senator din Teleorman sunt subiectul unei anchete amplejurnalistice. Eugen Pîrvulescu, pentru că despre el este vorba, este suspectat de sifonarea unor sume importante din bani publici pentru lucrări care nici măcar nu au fost executate. Contactat de Antena 3 Alexandria, senatorul se apără și spune că de când a intrat în politică nu a mai încheiat afaceri cu statul. Este contrazis însă de un edil din județ, care a declarat că vorbea direct cu Eugen Pîrvulescu pentru ca lucrările să se execute mai repede.
O investigație amplă realizată de jurnaliștii de la Context.ro, scoate la iveală date din mai multe contracte pe bani publici, derulate de-a lungul timpului de firmele deținute de senatorul Eugen Pîrvulescu, președintele PNL Teleorman.
Sunt, însă, și detalii din cel mai recent dosar, cel al angajărilor aranjate la Ambulanța Teleorman, în care politicianul a fost trimis în judecată, fiind acuzat de falsificarea unui concurs de angajare.
Contactat telefonic de Antena 3 Alexandria, senatorul Pîrvulescu a susținut că este ținta unor atacuri din partea adversarilor și că de când face politică nu mai are afaceri cu statul.
Jurnaliștii de la Context.ro arată că după intrarea în politică, contractele cu statul, câștigate de firmele sale, au continuat să se deruleze și să aducă bani.
Printre lucrările contractate de firmele deținute de acesta, se află și două săli de sport multifuncționale, una la Roșiori de Vede și alta la Turnu Măgurele. În ambele cazuri, banii s-au încasat, dar lucrările nu s-au finalizat.
Așa cum reiese și din dialogul cu primarul din Roșiori de Vede, discuțiile pentru urgentarea lucrărilor se purtau direct cu senatorul Pîrvulescu, cel care teoretic nu mai era implicat în afaceri.
S-au plătit milioane de lei și pentru o rețea de apă potabilă, susțin aceeași jurnaliști care au realizat ancheta. În comuna Olteni, s-au îngropat conductele, dar apa nu a ajuns la cetățeni, iar elevii vin la școală cu stilcla de apă în ghiozdan.
În schimb, în cadrul unei investigații penale, procurorii îl acuză pe Pîrvulescu că l-a mituit cu o mașină pe fostul primar al comunei, Emilian Mărcușanu. Șpaga ar fi fost dată pentru ca firma sa să câștige contractul pentru construcția rețelei de apă.
Am vrut să obținem un punct de vedere de la fostul edil, însă acesta a închis telefonul atunci când am încercat să îl întrebăm despre rețeaua de apă.
Eugen Pîrvulescu a intrat în politică în anul 2012, în partidul Forța Civică al lui Mihai Răzvan Ungureanu. Din 2013 este membru PNL, iar din 2016 senator, aflându-se acum la cel de-al doilea mandat.