Polițiștii rutieri au împânzit șoselele din județ, unde au dat aproape 400 de amenzi șoferilor ce nu au respectat legile de circulație, în weekend-ul trecut. 12 conducători auto și-au pierdut dreptul de a conduce, în timp ce altor 21 le-au fost retrase certificatele de înmatriculare.
Tot în acest weekend, la nivelul județului au fost înregistrate patru accidente rutiere ușoare (Vitănești, Drăgănești – Vlașca, Didești, Poeni), nouă persoane având nevoie de îngrijiri medicale, în cauze fiind întocmite dosare penale.
Polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile județului nu sunt imputabile doar unei categorii.

