În după-amiaza zilei de Paște, grindina a făcut ravagii în grădinile locuitorilor din satul Văcărești, comuna Drăgănești de Vede. Copacii abia înfloriţi n-au rezistat sub ploaia de gheaţă care a durat minute în șir. Localnicii spun că nu au mai văzut așa ceva de multă vreme.
Grindina care a avut 2-3 centimetrii a fost atât de deasă, încât şoferii surprinşi de furtună abia mai vedeau la câţiva metri în faţă, fiind nevoiți să reducă viteza considerabil. Din relatările localnicilor, autoritățile nu au emis mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației în caz de vreme severă. De asemena, locuitorii din zonă spun că nici rachetele antigrindină nu au fost folosite. Conform autorităților, acestea trebuie pornite cu cel puțin 20 de minute înainte de sosirea furtunii. Din păcate, natura dezlănțuită a compromis producția pomilor fructiferi. Oamenii spun că nu au mai văzut de mult timp așa ceva.
Meteorologii nu vin cu vești bune pentru această săptămână. Temperaturile vor fi mai scăzute decât în mod normal pentru această perioadă. Pe parcursul următoarelor zile vom avea parte de averse şi descărcări electrice.

